5.14.2007

De astazi, primele credite in conditii relaxate

Avansul poate scadea pana la zero, iar rata poate ajunge la 65% din veniturile lunare pentru clientii cu venituri mari

Primele credite relaxate vor putea fi accesate incepand chiar de astazi la Alpha Bank, prima banca - si singura pana in acest moment - care a obtinut aprobarea Bancii Nationale a Romaniei (BNR) privind normele interne de creditare. Costurile creditelor (dobanda, comisioane etc) raman nemodificate, principalele noutati vizand avansul minim obligatoriu si gradul de indatorare. Astfel, banca nu va mai solicita avansul minim obligatoriu de 25%, acesta fiind redus la 15% cu posibilitatea de diminuare spre zero, in anumite conditii. "De exemplu, in cazul unei proprietati a carei valoare este dubla fata de valoarea creditului, putem finanta si integral valoarea achizitiei", ne-a declarat Ion Stan, Director Coordonator Operatiuni in cadrul Alpha Bank.

In ce priveste gradul de indatorare, acesta creste pana la un maximum de 65%, in functie de clasa de risc si de venitul lunar al solicitantului sau al familiei acestuia. Nu se va tine cont de natura creditului, respectiv pentru nevoi personale (Alpha 4All, Alpha Open), de consum (Alpha Auto, Alpha Journey), sau de tip imobiliar ori ipotecar (Alpha Housing), precizeaza reprezentantii bancii. Aceasta inseamna ca rata lunara maxima pentru creditele contractate poate ajunge la 65% din venituri, cu 25% mai mult decat era permis pana la aprobarea noilor norme. Valoarea cheltuielilor lunare se stabileste ca un cos minim de consum lunar calculat in functie de numarul de persoane din gospodarie. Calculele bancii arata ca un client care doreste sa imprumute o anumita suma de bani printr-un credit de nevoi personale Alpha Open si are un venit net pe familie de 5.250 lei, se va putea indatora lunar (rata lunara maxima de plata) cu suma de 2.935 lei. Aceasta inseamna aproape dublu in comparatie cu o rata lunara maxima de 1.575 lei acceptata pana astazi.

Reprezentantii Alpha Bank spun ca exista si solutii pentru acei clienti care nu vor obtine scorul necesar sau nu sunt ajutati de istoricul de credit. "Nu consideram ca sunt clienti care pierd deoarece conditiile noastre prevad acceptarea codebitorilor, a garantiilor suplimentare, iar clientii isi vor stabili noi prioritati financiare", a precizat directorul de operatiuni al Alpha Bank.

In ceea ce priveste o eventuala avalansa de cereri, reprezentantii bancii spun ca nu cred ca vor exista probleme in acest sens, deoarece pe langa cele 77 de sedii existente in toata tara, pentru Bucuresti se poate apela la centrul de vanzari directe. "Clientii pot solicita si sa se deplaseze chiar si la sediul clientului pentru colectarea documentelor necesare", a conchis Ion Stan.

"Cosul minim lunar se deduce din veniturile lunare ale familiei, apoi se aplica gradul de indatorare. Profilurile de risc vor tine cont de istoricul activitatii de creditare a solicitantului de credit. De exemplu, o familie cu venituri de peste 1.500 euro poate sa se indatoreze cu maxim 65% din venitul disponibil, iar o familie cu un venit mai mic de 1.500 euro, cu 55%."

Sursa: Gandul.

Niciun comentariu: