C(rampe) - Oaia din fiecare

“Astăzi iar la telejurnal/ am văzut caşcaval”. Era afumat şi cvasimucegăit, avea o crustă groasă, deloc nobilă, mirosea fetid a pe-se-de şi a pe-de care bucuria ţării noastre e, o, yeah, o, yeah, o yeah (se citeşte “ou ie”). Mirosea a disperare caşcavalul ăsta şi mirosea oribil a Cântarea României. Mirosea a penibil. Ce să zic, mirosea ca o poezie patriotică neterminată, pentru că poetul însuşi a vomitat pe text şi a stricat toată foaia, trebuind s-o ia de la capăt, nemaiştiind însă cum suna prima variantă. O infecţie teribilă ameninţă România, pe care partidele astea o tratează ca pe o oaie colosală. Pentru ele, România e Oaia Însăşi. Oaia cu “O” mare.

E naşpa să vezi cum se raportează ăştia la tine. Te iau drept o vită (sau o ovină, oricum uşor manevrabilă) pe care s-o mâni de la spate cu ciomagul: haida la miting şi lasă-te excitat de noi, pentru că noi îţi vrem binele şi oricum, tu habar n-ai, tu doar îmbracă-te tematic, uite, ia şapca asta, ia şi tricoul ăsta, ia uite, dragă, ce mişto te prinde galbenul ăsta, parcă eşti o floare, eşti un crin, eşti parfumul cel mai fin, şi vino la miting să strigi pentru noi.



Multe oi şi-au stricat uichendul ăsta. Sau poate că ele consideră că nu şi l-au stricat. Eu realmente nu-nţeleg de ce se organizează mitinguri ca să-ţi strigi în gura mare orientările politice, pe care pe urmă te duci şi ţi le exprimi, în secret, la vot. Dohhhh. Ceva se bate cap în cap aici. Subsemnatul Oaie, care am apărut şi la televizor, (eu eram ăla din prim-plan care flutura steguleţul, da, mă prinsese un piculeţ soarele, dar eram bine, altfel) declar pe propria răspundere că am oarece viziuni politice pe care mi le exprim în gura mare la miting şi pe urmă în gura mică la secţia de votare. Uraaaa. De fapt, eu, cetăţeanul Oaie, adevăratul cetăţean Oaie, cel care n-are ce face în uichend şi se duce la miting să socializeze cu prietenele lui, oiţele, declar pe propria răspundere că primul meu cuvânt a fost “pi-o-nier” şi al doilea “pe-se-de”. Sau “pe-de. Ca orice oaie, sunt o oaie paşnică. Eu militez pentru pace. “Patru sute şi cincizeci şi de oi”/ faceţi mitinguri, iar nu război. Măi.

Şi, de altfel, sincer să fiu, eu, ca un cetăţean ce sunt, mă simt bine când mă bagă ăştia-n seamă, mă simt important, simt cum pun şi eu o cărămidă la edificiul şi-aşa solid al patriei mele. Sunt un tip responsabil şi-mi pasă. Nu pot, prin urmare, să nu mă las gâdilat de Geoană, sau excitat intelectual de Băsescu, dacă mă bagă-n seamă. O să mă duc şi la referendum, ca o oaie responsabilă ce sunt, să le-arăt eu lor ce putere de cetăţean responsabil am eu, că fără mine n-ar fi nimic. Iha. Sau nu, mai degrabă “muî. Sau, mă rog, cum face oaia din mine, “be-he-heî. Căci, da, eu, cetăţeanul Oaie, declar pe propria răspundere că am constatat că există o oaie în fiecare. Care behăie asertiv la mitinguri de vrăjeală. E o oaie în mine/ E o oaie în tine/ E o oaie în fabrici şi uzine/ Dacă behăi puţin mai tare/ Poate că behăi ca o oaie muncitoare. Be-he.